sfaturi

De ce piața foto-video e plină de șarlatani și cum îi poți evita by Daniel Secară

Am ajuns să cunosc, din păcate, prea multe persoane trase pe sfoară de fotografi sau videografi fără experiență, care cu un portofoliu „împrumutat” de prin vecini au înșelat clientela și au făcut de râs o breaslă întreagă. Cu părere de rău o spun, fotografii au căpătat un renume prost în ultimii ani, de când piața de servicii foto-video s-a extins.

Cu toții avem în cercul nostru social cel puțin un prieten care a pățit-o: a contractat serviciile unui fotograf care, în ciuda aerului dubios, oferea un preț atractiv și bașca, includea și servicii de videografie. Amăgiți de prețul tentant, mirii au semnat un contract de mântuială, iar la data evenimentului fotograful fie n-a fost la înălțimea așteptărilor, fie nu s-a prezentat. În alte cazuri însă, fotograful/videograful se prezintă, petrece alături de invitați, își ignoră slujba cu desăvârșire, iar la final se face nevăzut, uitând de obligația pe care și-a asumat-o față de clienți. 

Cine sunt ei și ce efecte au produs pe piața foto/video

Practica șarlatanilor nu e nouă, iar orice fotograf cu experiență îți poate garanta că „fripturiștii” au existat dintotdeauna. De câțiva ani încoace însă fenomenul a căpătat amploare din două motive: pe de-o parte cererea a crescut, ținând pasul cu gama de servicii tot mai largă din Occident, iar pe de altă parte accesul la tehnica foto a fost facilitat de introducerea SLR-urilor digitale.

Avântul tehnologic a atras mulți pasionați de fotografie, dar în același timp a îmbiat la profituri ușoare farsorii. Și uite așa, peste noapte, au apărut fotografii de weekend dedicați cumetriilor, care fără prea multe cunoștințe tehnice au mimat profesionalismul... până când au fost nevoiți să livreze produsele clienților.

Și pentru că n-au putut să ofere materiale de calitate, au dat naștere ofertei „mii de fotografii”. Mai exact, au oferit mirilor dvd-uri doldora de poze și instantanee trase de la șold, care ar provoca infarct oricărui fotograf cu un minim de simț estetic. Și mai grav e că oferta „mii de fotografii” a fost preluată volens-nolens de întreaga breaslă. De teama concurenței sporite, fotografii profesioniști s-au văzut obligați să adopte același standard, dat fiind că în ochii mirilor mii de fotografii neprelucrate reprezenta un criteriu de angajare sine qua non.

Și uite așa, din cauza șarlatanilor, piața de servicii foto a sacrificat calitatea în schimbul cantității iraționale de poze -- ca și când 1.000 de cadre eșuate ar putea vreodată să înlocuiască 10 imagini care surprind emoția evenimentului.

Cum îi poți evita

Deoarece intrarea pe piața de servicii foto-video e practic liberă, iar reglementările sunt virtualmente absente, orice „contabil cu DSLR” poate deveni fotograf cât ai zice „țeapă”. Nu e nevoie de școală, nu e nevoie de creativitate, nu e nevoie de tehnică foto. Poți duce de nas clientul dacă scoți din ghiozdan un DSLR de 2-3 kilograme.

Chiar dacă ei nu vor dispărea prea curând, îi poți evita dacă...

  • soliciți un contract bine întocmit: nu o fițuică de juma' de pagină, ci un contract realizat de un jurist la care poți adăuga propriile tale clauze;
  • ești atent la felul în care se prezintă: dacă la întâlnirea preliminară se îmbracă în pantaloni scurți și sandale e de rău; fără a fi superficial, îți garantez că un om care nu-și respectă clienții, mai mult ca sigur nu-și respectă nici slujba;
  • eviți ofertele incredibile: dacă sună prea bine ca să fie adevărat, păi nu e adevărat; șarlatanii te vor ademeni cu tarife incredibile, doar ca să te lase cu ochii în soare și buza umflată când trebuie să-ți predea materialul finit; nu sugerez să cheltuiești mii de euro pe serviciile foto-video, departe de mine gândul ăsta, însă dacă ți se oferă servicii foto-video complete pentru două-trei sute de euro, ar trebui să fii sceptic;
  • soliciți un portofoliu online: de ce online? pentru că în felul ăsta poți verifica dacă imaginile au fost „împrumutate”;
  • verifici recenziile online: avantajul comunităților foto e că șarlatanii sunt ușor de depistat odată ce-au fraudat clienți; iar dacă te găsești în trista situație în care ai fost înșelat, nu ezita și raportează fotograful/videograful;
  • apelezi doar la persoane juridice: ai o garanție sporită că fotograful e profesionist dacă are un PFA/SRL;
  • soliciți o sesiune foto ante-eveniment: fără îndoială, cea mai bună soluție pentru a evita șarlatanii; în felul acesta poți vedea cu ochii tăi cum lucrează fotograful, cum interacționează cu tine și, bineînțeles, verifici și calitatea materialului finit înainte de marele eveniment.

Macro cu buget restrâns by Daniel Secară

Vorbeam recent despre macrofotografie ca fiind un refugiu pe timp de iarnă, când subiectele și potențialul foto scad pretutindeni. Însă un obiectiv macro dedicat e scump. În funcție de marcă și specificații, prețurile depășesc lejer 1.500 de lei. Și, dat fiind că acesta e un gen fotografic care se adresează în special începătorilor și amatorilor, prețurile sunt deseori greu de justificat. Însă există și alternative mai ieftine.

Cadru realizat cu obiectivul întors

Cadru realizat cu obiectivul întors


Una dintre ele ar fi să încerci să fotografiez cu obiectivul întors. Un truc binecunoscut de fotografii profesioniști folosit pe teren când n-au aparatura necesară la îndemână. Însă chiar dacă sună simplu, de fapt e destul de complicat. Fără o pregătire prealabilă și o dexteritate de invidiat, cu greu poți realiza fotografii bune. Și eu am încercat, doar de curiozitate, însă n-a fost o experiență plăcută.

În primul rând, metoda era extenuantă: cu mâna dreaptă țineam aparatul și declanșam, cu mâna stângă țineam obiectivul întors, iar cu degetul mic apăsam pentru a desface diafragma (obiectivul făcea parte din seria G de la Nikon, cu alte cuvinte nu avea inel extern de diafragmă, situație care mi-ar fi ușurat oarecum fotografierea). Nu mai spun că dacă doream să utilizez și un bliț (care ar fi trebuit configurat manual), fotografierea ar fi fost practic imposibilă. 

Firește, metoda poate fi îmbunătățită. Spre exemplu, unii fotografi pun gumă de mestecat în lăcașul inelului de diafragmă pentru a o ține constant deschisă. Personal, nu prea mă încântă ideea, motiv pentru care nici n-am pus-o în aplicare. Sau, o variantă mai bună ar fi achiziționarea unui inel inversor, care permite montarea obiectivului inversat. Asta e o metodă pe care n-am încercat-o. Presupun că ușurează oarecum procesul fotografic.

În al doilea rând, fotografia cu obiectivul întors prezintă riscuri serioase pentru aparat și obiectiv: mecanismul optic n-a fost creat pentru asemenea „experimente”, iar producătorii nu le recomandă. Din fericire, n-am zgâriat obiectivul și n-am avariat nicio componentă internă a aparatului cât m-am jucat, însă în mod cert a intrat praf la senzor cât am ținut obiectivul întors.

Cadru realizat cu filtru  close-up

Cadru realizat cu filtru close-up


O altă soluție pentru a realiza cadre macro ar fi achiziționarea unui filtru. Fiind un accesoriu relativ ieftin (circa 100 de lei), am ales să-l încerc. Experiența a fost mult mai plăcută decât în cazul fotografierii cu obiectivul întors, însă calitatea lăsa de dorit, iar factorul de amplificare nu era sesizabil (depinde în mare măsură de filtrul utilizat). Apăreau distorsiuni și aberații cromatice sesizabile la mărirea imaginii. La toate astea se adăuga, bineînțeles, reducerea cantității disponibile de lumină.

Cadru realizat cu inele/tuburi de extensie

Cadru realizat cu inele/tuburi de extensie


O a treia soluție, și cea mai bună, ar fi utilizarea inelelor macro care se montează între obiectiv și aparat pentru a micșora distanța minimă de focalizare. Păcălind astfel aparatul, obiectivul poate fi apropiat de subiect, chiar până la poziționarea lui pe lentila principală.

Din punctul meu de vedere e cea mai bună soluție pentru fotografia macro cu buget restrâns. Nu prezintă riscuri pentru senzor sau pentru sistemul optic intern (dacă e dezactivat autofocusul) și nici nu chinuie fotograful. Din cauza timpilor lungi de expunere, se recomandă și utilizarea trepiedului.